Creația
La început, Dumnezeu a creat cerurile și pământul. (Geneza 1:1)
Și Dumnezeu a creat omenirea după chipul Său,
după chipul lui Dumnezeu l-a creat; bărbat și femeie i-a creat. (Geneza 1:27)
Ceea ce se poate cunoaște despre Dumnezeu ne este clar pentru că ne-a fost descoperit de Dumnezeu. Atributele Sale, și anume puterea Sa veșnică și natura Sa divină, au fost clar percepute de la crearea lumii în lucrurile care au fost făcute.
Așa că nu avem nicio scuză. (Romani 1:19-20)
Căderea
Deși L-am cunoscut pe Dumnezeu, noi nu L-am glorificat ca Dumnezeu, nici nu I-am mulțumit, ci am ajuns lipsiți de discernământ în gândurile noastre, iar inima noastră fără pricepere s-a întunecat. Pretinzând că suntem înțelepți, am înnebunit și am schimbat gloria Dumnezeului nemuritor într-o imagine făcută după chipul omului muritor. (Romani 1:21-23)
L-am părăsit pe Dumnezeu, izvorul apelor vii...
Ne-am îndepărtat de Dumnezeu.
Noi toți, ca niște oi, ne-am rătăcit; fiecare dintre noi urmându-și propria cale. (Isaia 53:6)
Nu există niciun om drept, niciunul măcar! Nu există niciunul care să înțeleagă! Nu există niciunul care să-L caute pe Dumnezeu! Toți s-au rătăcit; au ajuns, cu toții, corupți.
Nu mai există niciunul care să facă binele, niciunul măcar! (Romani 3:10-12)
Toți ne veștejim ca o frunză, și nelegiuirile noastre ne mătură ca vântul.
Toți am devenit ca niște necurați și toate faptele noastre drepte sunt ca o haină mânjită. (Isaia 64:6)
Niciun om nu va fi îndreptățit înaintea Lui prin faptele Legii. (Romani 3:20)
Mânia
Mânia lui Dumnezeu se descoperă din Cer împotriva oricărei lipse de evlavie și împotriva oricărei nedreptăți a oamenilor, care înăbușă adevărul în nedreptate. (Romani 1:18)
Dar, din cauza împietririi noastre și a inimii noastre nepocăite, ne adunăm mânie pentru ziua mâniei și a descoperirii dreptei judecăți a lui Dumnezeu. (Romani 2:5)
Înfricoșător lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui Viu! (Evrei 10:31)
Mântuirea
Dar Dumnezeu, Care este bogat în milă, datorită dragostei Lui celei mari cu care ne-a iubit (Efeseni 2:4) L-a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. (Ioan 3:16)
În aceasta constă dragostea: nu în faptul că noi L-am iubit pe Dumnezeu, ci în faptul că El ne-a iubit pe noi și L-a trimis pe Fiul Său ca jertfă de ispășire pentru păcatele noastre. (1 Ioan 4:10)
El a fost străpuns pentru fărădelegile noastre, zdrobit pentru nelegiuirile noastre [pentru că] Domnul a pus asupra Lui nelegiuirea noastră, a tuturor (Isaia 53:5-6)
Dumnezeu pentru noi, L-a făcut păcat pe Cel Ce n-a cunoscut păcatul, pentru ca, în El, să devenim dreptatea lui Dumnezeu. (2 Corinteni 5:21)
Isus Hristos a murit pentru păcatele noastre, conform Scripturilor, a fost înmormântat, și a înviat a treia zi, conform Scripturilor. (1 Corinteni 15:3-5)
Acum a fost arătată o dreptate a lui Dumnezeu, fără Lege, despre care se mărturisește prin Lege și Profeți, și anume dreptatea dată de Dumnezeu prin credința în Isus Hristos, pentru toți cei ce cred. Căci nu se face nicio diferență. Fiindcă toți au păcătuit și sunt lipsiți de gloria lui Dumnezeu, dar sunt îndreptățiți fără plată, prin harul Lui, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus. (Romani 3:21-24)
Primirea Lui
Acestea au fost scrise pentru ca voi să ajungeți să credeți că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, și crezând, să aveți viață în Numele Lui. (Ioan 20:31)
Căci Domnul Însuși a spus:
De ce vă cheltuiți argintul pe ceea ce nu este pâine și munciți din greu pentru ceea ce nu satură? (Isaia 55:2)
Eu sunt Pâinea vieții. Cel ce vine la Mine nu va flămânzi niciodată și cel ce crede în Mine nu va înseta niciodată! Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine, iar pe cel ce vine la Mine nu-l voi alunga niciodată afară. Căci voia Tatălui Meu este ca oricine Îl vede pe Fiul și crede în El să aibă viață veșnică, iar Eu îl voi învia în ziua de pe urmă. (Ioan 6:35-40)